Presa girează minciunile celor de la guvernare

            Disperare mare în coaliția de guvernare, ultimele sondaje arată o creștere incredibilă înregistrată de noul partid apărut în parlament în urma votului din 6 Decembrie 2020.  Dacă la închiderea urnelor, partidul A.U.R. – Alianța pentru Unirea Românilor a obținut un fabulos 9.8% chiar dacă avea doar un an de existență, acum este umăr la umăr cu USR-ul, ba chiar înaintea acestuia în anumite sondaje. Acum, despre faptul că Dan Barna nu este vreun strateg de invidiat nu cred că este cazul să mai vorbim, a demonstrat acest lucru când a fost surclasat chiar  de Viorica Dăncilă cu ocazia ultimelor alegeri prezidențiale. Iar despre acest lucru au vorbit chiar cei din USR, evident nemulțumiți de prestația acestuia. Astfel, văzând cum procentele USR-ului scad după fiecare bâlbă, precum cea cu mazilirea „omului” Vlad Voiculescu, Dan Barna a identificat o soluție și nu o lasă din brațe pentru că mai mult nu poate. Citind mult CNN și alte surse asemănătoare, are impresia că numind pe oricine extremist a rezolvat problema și toți votanții vor veni spășiți spre europeanul partid usr-ist.

            Până aici nu ar fi motive de îngrijorare, doar un alt politician șters care își caută scuze pentru neputința lui. Problema apare când, din frustrare și slăbiciune, acești inși încep să aducă în discuție interzicerea unor partide pe baza unor minciuni sfruntate. Astfel, chiar prin vocea unui oficial guvernamental, cei aflați la putere cer scoaterea A.U.R.-ului în afara legii. Este vorba despre Alexandru Muraru (foto jos), un PNL-ist unsuros promovat de Relu Fenechiu. Muraru are marele merit de a fi „fratele fratelui”, așa cum este și cunoscut opiniei publice deoarece cariera lui a mers în tandem cu a fratelui, amândoi trăind bine și concomitent pe banii contribuabililor. Astfel, împins de ignoranță și rea credință, acesta aruncă bomba și cere interzicerea A.U.R.-ului, declarând că acest partid ar fi extremist. Iar ca dovadă, pe lângă inepțiile și comparațiile nejustificate cu diferite mișcări din istoria sec. XX, singurul argument verificabil constă în postarea unei persoane care a întocmit o listă neagră. Care este legătura dintre aceasta și interzicerea unui partid? Muraru și mercenarii din presă, mercenari care nu se mai sinchisesc să facă o minimă investigație înainte de a publica un articol, declară că persoana în cauză ar fi nu doar membru A.U.R., ci și „reprezentant” al acestui partid.

Alexandru Muraru

            De aici vom demonstra în câteva rânduri că Muraru și cei care îi țin isonul spun prostii din rea voință sau ignoranță. În primul rând, dacă mai trăim în democrație, știm că nu poți interzice un partid din cauza faptului că un membru calcă în străchini. Dar cea mai mare surpriză apare abia acum. După ce am observat furtuna creată de „fratele fratelui”, am hotărât să luăm legătura chiar cu Cezar-Victor Năstase (foto jos), cel care a întocmit lista. Vorbind cu el, am aflat de la acesta că nu este și nici nu a fost vreodată membru de partid. Ba mai mult, Cezar nu simpatizează doar A.U.R., el fiind un susținător al oricărei mișcări care se opune globalismului deoarece a luptat mereu pentru națiunea din care face parte. Nu am vorbit cu el despre listă sau despre ce presupune acest gest, interesul nostru fiind acela de a vedea dacă „fratele” își poate susține sau nu afirmațiile.  

Cezar-Victor Năstase, autorul listei.

            Pentru a fi siguri că vă prezentăm informații sigure, în același timp am luat legătura și cu cei de la A.U.R. pentru a vedea dacă au vreo legătură cu el. Ne-a fost confirmat faptul că Cezar nu a fost niciodată membru și că nu poate fi vorba despre un reprezentant al partidului.            

În acest caz nu putem să nu fim scandalizați de manipularea ordinară care se încearcă. Iar felul în care a fost tratat acest subiect de o mare parte a presei din România, ne face să ne întrebăm cât de mult mai trăim într-o democrație când chiar „câinele de pază” al acesteia este doar un executant al ordinelor venite de la guvernanți. Pe această cale îi încurajăm pe cei afectați de această minciună să demonstreze și în tribunal că este vorba de o manipulare grosolană. Acest demers este necesar pentru a da un exemplu și a încerca să se stopeze aceste practici mârșave care ne îndepărtează de adevăr.



Categorii:Diverse, Politică

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. George Simion – inamicul numărul 1 al Moscovei – Conservatorul.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: