Se scrie istorie, un partid românesc trece Prutul!

George Simion, Vlad Bilețchi și Claudiu Târziu.

Ajunși în atenția publicului din România prin promovarea mesajului unionist referitor la teritoriul dintre Prut și Nistru, George Simion și grupul care au uimit România anul trecut când au dus în parlamentul României un partid conservator, continuă să se implice în Basarabia.

După ce a lansat partidul A.U.R. – Alianța pentru Unirea Românilor și pe celălalt mal al Prutului, George Simion și Vlad Bilețchi (liderul A.U.R. din Rep. Moldova) se pregătesc, în premieră, să participe și la alegerile anticipate care vor avea loc în data de de 11 Iulie.

Astfel, pentru prima dată în istoria postdecembristă, un partid parlamentar din România va avea o sosie și în Basarabia. În acest mod, cei de la A.U.R. fac un pas important în direcția reunificării. Poate unii se vor întreba de ce este acesta un pas important. Răspunsul este simplu. Dacă în trecut, prin acțiunile unioniste, actualii membri ai partidului erau ignorați și vizibilitatea lor era redusă, acum lucrurile stau altfel.

Partid parlamentar, de opoziție, care crește tot mai mult în sondaje, AUR-ul nu mai poate fi ignorat. Astfel, chiar și televiziunile sau gazetele de stânga sunt obligate să transmită informații despre acțiunile acestora. Mai mult, ținând cont de faptul că în Basarabia sunt peste un milion de cetățeni care au și cetățenia română, restul partidelor importante din România vor fi obligate să reacționeze și ele dacă speră să mai obțină voturi de peste Prut.

Cu toate astea, misiunea celor de la A.U.R. nu va fi ușoară. În Republica Moldova lucrurile sunt complicate iar propaganda Rusiei este în floare. Mass media de acolo este pro-rusă în proporție de peste 70%. Pe lângă acest impediment major, recentele evenimente din Ucraina au arătat fața urâtă a Rusiei. Astfel, chiar dacă mare parte dintre moldovenii de peste Prut își doresc reunificarea, teama unui conflict în Transnistria îi face să fie foarte precauți atunci când vine vorba de partidele unioniste, ei preferând varianta partidelor „pro-europene”. O altă problemă o reprezintă faptul că George Simion, care este cunoscut acolo datorită acțiunilor lui unioniste, are în continuare interdicție și nu poate intra pe teritoriul moldovean.

Totuși, A.U.R. are și avantaje. Primul mare avantaj este că au legături cu toate forțele unioniste și sunt cunoscuți pentru că au promovat acest deziderat vreme îndelungată. În plus, liderul partidului de acolo, Vlad Bilețchi, este un tânăr de mare perspectivă. Acesta nu a fost implicat în scandaluri politice și are capacitatea de a deveni un lider în care românii de peste Prut să aibă încredere. Mai mult, Bilețchi este și un extraordinar orator. El poate captiva prin discursul articulat și referirile clare la evenimentele despre care face vorbire.

Noi le urăm succes celor de la A.U.R. și sperăm că exemplul lor va fi urmat și de celelalte partide de la București, cărora le cerem să se implice cât mai mult deoarece acolo trăiesc tot români. Acest fapt este incontestabil și acum este demonstrabil prin numărul mare al celor care au aplicat pentru cetățenia română.



Categorii:Diverse, Externe, Noutăți, Politică

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: