Apar primele trădări la AUR: Deputat ales pe lista partidului își dă demisia. Conservatorul.com a aflat adevăratul motiv al demisiei:

După ce în decembrie anul trecut a ajuns în parlament pe listele AUR, deputata Anamaria Gavrilă (foto dreapta) își anunță demisia din partid, uitând, la fel ca toți traseiștii din perioada post-decembristă, că ar fi cazul să plece și din parlament.

Motivul demisiei? AUR nu ar face destul pentru a susține proiectele deputatei și ar folosi mai mult slogane decât fapte concrete. Desigur, în două rânduri oricine poate demonta această scuză jalnică a fostei AUR-iste. Ce înseamnă a fi în opoziție? Oare nu exact ceea ce face Alianța pentru Unirea Românilor? Anume să atace puterea, mai ales că în situația României sunt și destule subiecte pe care o poate face.

Astfel, pe lângă faptul că AUR a atacat mereu puterea, a atras atenția chiar asuprea subiectului adus în discuție și de Gavrilă (încercarea actualului guvern de a da bani unei firme de partid din sumele cuvenite României prin PNRR), ce altceva ar putea face? Cu 10% în parlament nu poți face mai mult decât deja acest partid a făcut, anume propuneri legislative susținute de marea majoritate a românilor. Este vorba de revenirea la alegerile în două tururi pentru primari, dreptul la vot pentru cetățenii din diaspora și alte proiecte, după cum anunță într-un articol chiar ziare.com, altfel o publicație ostilă celor de la AUR.

Dacă aceste scuze puerile nu pot sta în picioare, ne-am întrebat care ar putea fi cu adevărat motivul din spatele acestei trădări menite să slăbească tânărul partid conservator. Ei bine, suspiciuni sunt mai multe, acesta ar putea fi începutul unui plan de destructurare a partidului întreprins de diferite servicii aflate sub bagheta lui Iohannis. Se știe că restul partidelor sunt speriate de faptul că AUR a depășit USR-ul conform ultimelor sondaje. De asemenea, încă de la intrarea în parlament, mulți pretinși jurnaliști, despre care se știe că susțin partidele aflate la putere, au prezis dispariția partidului pe modelul PP-DD-ului lui Dan Diaconescu. Desigur, aceste ziceri penibile nu aveau nimic de a face cu realitatea din moment ce AUR are o doctrină clară  și nu a fost doar o adunătură fără scop în jurul unui om șantajabil precum partidul lui Diaconescu.

Adevăratul motiv din spatele demisiei deputatei ne-a fost comunicat de câțiva membri importanți ai partidului care au dorit să rămână anonimi. Se pare că în ultimele luni, Gavrilă ar fi avut un singur scop în interiorul partidului, să submineze conducerea partidului și decizia acesteia de a nu cheltui din banii primiți de la stat, AUR fiind singurul partid care nu s-a atins de aceste sume colosale primite de partidele parlamentare.

Se pare că atât de obsedată de acești bani devenise Gavrilă, încât nu se mai abținea și chiar în ședințe unde participau zeci de membri, ea ar fi făcut în mai multe rânduri scandal, urlând la ceilalți participanți și cerând ca acești bani să fie folosiți în beneficul partidului. Ba mai mult, potrivit unor participanți la acele ședințe tensionate, deputata nu și-a ascuns frustrarea și chiar i-a atacat pe liderii partidului, supărată fiind de faptul că ei nici nu voiau să audă de așa ceva, lucru care ar fi însemnat o încălcare a cuvântului dat în fața alegătorilor.

Motivul pentru care fosta deputată AUR are atâta nevoie de acești bani este necunoscut, nimeni neînțelegând cum poate cere așa ceva, ori pentru ce ar avea nevoie de acești bani.

Până la această oră încă nu a apărut un comunicat oficial al AUR referitor la această demisie. Pe viitor urmează să vedem traseul lui Gavrilă, deoarece este foarte probabil ca aceasta să-și fi negociat deja un loc pe listele altui partid, așa cum ne-au obișnuit vechii politicieni.

Mai jos întreaga postare de pe Facebook a deputatei în care își anunță demisia din partid:

„Dragi hunedoreni, dragi români,

De astăzi îmi voi continua mandatul de parlamentar de Hunedoara ca deputat independent. Rămân dedicată obiectivului pe care mi l-am asumat în fața celor care m-au votat, acela de a face un alt fel de politică pentru deveni și pentru hunedoreni și de a da un exemplu prin acțiune și implicare.

Am luat una dintre cele mai dificile decizii din viața mea. Atunci când m-am înscris în AUR eram convinsă că fac parte dintr-o echipă care își dorește să arate că putem face o politică diferită, în beneficiul cetățeanului. O echipă cu oameni de cuvânt, care se respectă unii pe alții și care nu se pierde în nebuloasa politică plină de demagogii. O echipă organizată pe criterii meritocratice și de eficiență, cu obiective, strategii și acțiuni care să aducă rezultate reale pentru români.

Sloganele nu țin însă locul acțiunii politice coerente și o atitudine timorată de puterea aparentă a altor partide nu are forța necesară de a impune o nouă viziune pentru România. Iar pentru mine, a continua în această formulă, ar înseamnă a rămâne resemnată că mai mult nu se poate pentru români.

Sunt însă convinsă că românii au determinarea și dorința de a avea o țară care funcționează pentru noi toți. Românii au însă nevoie de lideri care să demonstreze curaj, integritate și autenticitate. Au nevoie de lideri care să îi unească în jurul unui proiect ambițios în care credem cu toții.

Am fost dezamăgită să constat că, după un an de activitate și contribuția mea semnificativă la campania locală unde AUR a reușit să obțină nu unul, ci doi consilieri locali, singurii consilieri locali AUR într-un municipiu reședință de județ, nu există o echipă pe care să pot conta atunci când vine vorba de a-i ajuta pe deveni. Le-am cerut consilierilor locali ai AUR, în mai multe rânduri și, din păcate, fără succes, să propună o hotărâre de Consiliu Local pentru preluarea Termocentralei Mintia la Primărie. Era o oportunitate și o ultimă speranță de rezolvare a problemei termoficării centralizate pentru iarna următoare după ce primarul a refuzat să vină cu o soluție. Pe aceeași temă, a rezolvării încălzirii în Deva și a apărării Termocentralei Mintia, am avut prea puțin sprijin din partea conducerii centrale a AUR în momentele în care am făcut demersuri pentru a-l convinge pe Ministrul Energiei, Virgil Popescu, să renunțe la planul de vânzare a termocentralei la preț de fier vechi și să ia decizii în beneficiul devenilor. De asemenea, nu am primit susținerea necesară pentru a iniția o moțiune simplă împotriva Ministrului Energiei, Virgil Popescu, care recent s-a dovedit a fi cu adevărat un trădător de țară și un om fără caracter, lăsând mii de oameni în frig la Deva în plină pandemie și încercând să aloce 600 de milioane de euro prin PNRR unei firme de casă a partidului său.

În acest context, am hotărât să demisionez din AUR și să fac echipă, cu adevărat, cu cetățenii care m-au trimis în Parlament. Am un respect deosebit pentru acei parlamentari AUR care au ajuns în această poziție din dorința de a ajuta țara lor și fac o muncă bazată pe respect pentru ceilalți colegi, sunt modești, dar consecvenți în realizările lor și dau un exemplu de înțelepciune în fiecare situație dificilă. Voi susține orice proiect al oricărui partid de care sunt convinsă că îi va ajuta pe români.”



Categorii:Noutăți, Politică

Etichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: