Florin Cîțu, un nou delir despre cât de bine o duc românii

Dacă în trecut a primit imediat mii de replici acide din partea cetățenilor care făceau referire la creșterea prețurilor în timp ce Cîțu spunea cum curge doar lapte și miere, acum acesta a venit cu un nou anunț despre cât de bine o ducem. Se pare că de această dată premierul visează salarii de mii de euro în România.

Deși nu a trecut mult timp de când premierul a anunțat că puterea de cumpărare a romanilor a crescut considerabil și că tot românul o duce mai bine ca niciodată, Cîțu nu se dezminte și gafează din nou.

Acesta a declarat că “România nu mai este o țară a salariilor mici”.

Iar pentru a-și susține afirmația, premierul a spus că a văzut niște date “interesante” care indicau că 1% dintre salariați au salarii de peste 3000€ lunar. De parcă pentru milioanele de români obligați să muncească pe salarii de 300€ asta ar înseamnă altceva decât o jignire.

Din păcate, în timp ce politicienii noștri trăiesc se pare într-o lume paralelă, românii sunt în continuare obligați să își părăsească familiile și să plece în străinătate pentru a le întreține.

Premierul nostru, din păcate, nu își dă seama că și în țările bananiere sunt 1% sau mai mulți care pot trăi pe picior mare în timp ce restul populației se luptă cu sărăcia.

În schimb, declarațiile halucinante ale premierului sunt contrazise de Mugur Isărescu. Acesta a spus că “prognoza nu arată prea bine”.

Mai jos declarația lui Isărescu:

„Prognoza nu arată chiar frumos. După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca Naţională prognozează de acum înainte o inflaţie de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 – 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută.”



Categorii:Diverse, Noutăți, Politică

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: