Prima persoană din România condamnată la închisoare pentru uciderea unui animal

În data de 17.01.2022 Curtea de Apel Galați a publicat decizia definitivă prin care condamnă ucigașul unui câine la un an de închisoare cu executare.

Animalul a fost victima unei altercații care a avut loc între doi vecini, pornită de la câțiva țurțuri. Criminalul, ucigându-l fără milă, cu un cuțit, chiar în scara blocului. După tragicul eveniment, proprietarul patrupedului a depus plângere la poliție. După 3 ani de proces putem spune că s-a făcut dreptate conform legii. Pedeapsa reprezintă maximul pe care il putea primi conform legii actuale.

„După trei ani de judecată, astăzi s-a luat decizia definitivă de a-l pedepsi pe cel care mi-a omorât câinele. Mă bucur pentru că i-au dat pedeapsa maximă. A fost condamnat la un an cu executare. Cred că și-a făcut bagajul, l-am văzut în fața blocului, se pregătește pentru închisoare”, a declarat proprietarul animalului.

Deși este prima decizie de acest fel de pe teritoriul României, probabil că acesta este doar începutul. Așteptăm cu ardoare pedepsirea bipezilor care nu vor să respecte drepturile animalelor, dar și înăsprirea legislației.

Sursă foto: https://wall.alphacoders.com/big.php?i=582769


Categorii:Diverse, Noutăți

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: