O scurtă analiză asupra discursului teologic astăzi

Teologia a devenit din ce în ce mai mult, în retorica neo-conservatorilor un instrument prin care se încercă justificarea unui comportament progresist, stângist, menit să dea bine în fața ONG-urilor occidentale.

Nu se poate și cu lumea, și cu Hristos!

În Biserică au fost mulți care au încercat să modeleze tradiția, dogmele și pe Hristos după tipare diverse, de la perioada filosofilor până la evoluționiștii scolastici, tributari unei logici raționaliste secătuite de Duh, de trăire, de Adevăr. Teologia nu are nevoie de oameni care să se dea bine și cu lumea și cu Hristos, teologia are nevoie de cultură și de un aparat critic foarte competent, capabil să găsească erorile din hermeneutica pe care modernismul o folosește în legătură cu creștinismul și să tragă societatea către izvorul Binelui. Cu riscul de a fi numit înapoiat și retrograd, teologul trebuie să conserve și să mențină o poziție fermă în legătură cu noile mișcări de înnoire ale intelectualilor care vor să se alinieze cu portofoliile colorate sau cu ecumenismul agresiv.

Libertatea este o constantă universală a creștinismului

Viziunea conservatoare nu se află în contradicție cu modernizarea asumată ci se află în tensiune cu modelul nihilist, negaționist din care s-au născut toate revoluțiile sângeroase ale istoriei, teologia vine în sprijinul științei, dar în sprijinul științei autentice, reale, nu a celei care îmbracă o plasă filosofică, neeimpirică și atee, prezentă din ce în ce mai mult astăzi pe piață. Prejudecățile cu privire la credință au dus discursul intelectualilor creștini slabi în criză întrucât nu mai pot juca la două capete, și lui Hristos și apostaziei atee. Trebuie asumată o baricadă solidă din care să se afirme clar valorile, puterea și rolul creștinismului în dezvoltarea lumii și, totodată, se cere o colaborare mai rodnică între mediul politic și cel reprezentat de intelectualii de dreapta din România.Conservatorul trebuie să se detașeze tranșant de mișcările extremiste care nu fac decât rău și amestecă ideile într-un borș de discursuri inculte, pline de aluzii agresive la adresa oponenților politici sau de îndemnuri la luptă în numele unei societăți ideale și utopice. Pentru a evita riscul extremei, trebuie păstrat un mediu deschis către dialog sau polemică și democrație, pentru că libertatea este o constantă universală a creștinismului, iar subminarea libertății este o crimă ce naște un regim de tip inchizitorial.

Fapta și vorba nu pot fi diferite!

De asemenea, există riscul ca discursul teologic să alunece într-o împietrire dogmatică abstractă, vecină cu exercițiile de silogistică din filosofie ceea ce ar aduce o mare pagubă dimensiunii sociale a Bisericii. Mesajul evanghelic necesită o actualizare la nivel de context iar nu de conținut, astfel încât fiecare perioadă istorică sau socială să aibă accesul la hermeneutica creștină, iar acest procedeu de actualizare se poate aplica doar de către păstorii cu o viață ancorată adânc în Dumnezeu care au capacitatea de a discerne și a amenda rătăcirile cognitive rezultate dintr-o abstractizare exagerată sau băltirea într-o stare de indolență intelectuală pseudo-motivată de lipsa timpului. Iar când spun atenție și disponibilitate intelectuală, nu spun acumularea de diplome și distincții care au doar scop estetic, ci mă refer la capacitatea reprezentantului Bisericii de a purta o polemică, de a problematiza, de a pune întrebări cu privire la cât de bine este astăzi prezentat Hristos și de a oferi oamenilor răspunsuri la îndoieli și neliniști. Actualizarea pe care am introdus-o se cere a fi susținută de educație, adică trăirea informațiilor în vederea dobândirii Harului, dar această educație religioasă este, din păcate, obnubilată de duplicitatea clerului care afirmă una și face alta. Chiar dacă este minusculă, discrepanța dintre faptă și vorbă poate sminti gândirea și o poate aduce într-o stare de criză interioară cu efecte dramatice asupra psihicului.

Când un om nu se poate ajuta pe sine, cum o să-i ajute pe alții?

Sfântul Porfirie spunea referitor la discernământul duhovnicului: „Canonul ne e nici răzbunare, nici pedeapsă, ci pedagogie, rolul lui fiind acela de a educa. Și nu are nici o legătură cu ceea ce impun după spovedanie unii duhovnici, care, fie din râvnă exagerată, fie din ignoranță, pun accentul pe pedeapsă și nu-și dau seama că, în felul acesta, săvârșesc o crimă.”. Din acest fragment, se poate ușor deduce cum experiența redusă a preotului sau ignoranța crasă poate afecta credinciosul și îl poate sminti. Tot Sfântul Porfirie atrage atenția asupra spiritualizării politicului cu un joc lingvistic interesant: „Ce să facă și politicienii? Sunt și ei împotmoliți în propriile lor patimi. Și, când un om nu se poate ajuta pe sine, cum o să-i ajute pe alții? Și noi avem partea noastră de vină. Dacă am fi creștini adevărați, am trimite în Parlament nu partide creștine, ci politicieni creștini și, atunci, lucrurile ar sta cu totul altfel.” Frumusețea acestei idei constă în afirmarea faptului că nu ideologia schimbă societatea ci calitatea interioară a omului, iar partidele politice nu fac decât gargară ieftină, în timp ce un individ înnoit din punct de vedere sufletesc poate oferi o cărare prin Har. Sfântul Porfirie observă cum retorica pseudo-creștină și neo-conservatoare, are un efect coroziv, caduc limitându-se doar la o față pur estetică, duplicitară, chiar ipocrită, iar această constatare se poate vedea și în teatrul mediatic românesc. Intelectuali care se declară creștini dar care au o viață ce nu corespunde normelor creștine, de la amoruri extraconjugale până la căsătorii de ordin impresionant.

Creștini și prin faptă!

Așadar, se cere o mai mare atenție a celor care reprezintă teologia în sfera socială dar și a celor care se consideră creștini dar această calitate nu reiese din faptele lor. Pericolul vine și din drepata și din stânga, la fel de letal și la fel de amâgitor, fie că un discurs teologic se pliază prea ușor pe curentele postmoderniste, fie că se închide într-un fixism toxic și neroditor, Biserica, implicit credincioșii au de suferit.

Autor: Rusu Ioan Matei



Categorii:Diverse, Noutăți, Opinii

Etichete:

1 răspuns

  1. La ce sa ne asteptam de la paleologu, oportunist basist si fiu de turnator, bacon schi, fiu de proletcultist sau server voinescu vaccinist la dispouitia aitoritatilor?

    Au traditia ascultarii, dar de cei puternici ai lumii, nu de adevar

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: