Alexandru Marghiloman – erou sau trădător?

Alexandru Marghiloman s-a născut la 4 Iulie 1854 într-un sat din Buzău și a decedat la 10 mai 1925 tot în Buzău. Familia acestuia era destul de înstărită, făcând parte din burghezia locală. Tatăl lui Marghiloman se numea Iancu Marghiloman, iar mama, Irina Izvoranu. Mama era dintr-o familie înstărită din Oltenia, iar Iancu Marghiloman era un arendaș care de asemenea era foarte înstărit. Mai mult, conform lui Duiliu Zamfirescu (scriitor și membru al Academiei), Iancu Marghiloman avea relații apropiate cu politicienii vremii de la cel mai înalt nivel. De asemenea, tatăl lui Alexandru, era atât de influent încât la un bal oferit de familia Marghiloman, ar fi participat însuși regele Carol I. În cartea „Lordul Valah”, scriitorul Nicolae Peneș spune despre Iancu Marghiloman că și-ar fi obținut o mare parte din avere prin căi nu tocmai cinstite. Acesta a fost și primarul Buzăului între 1840 și 1848.

Alexandru Marghiloman

Tânărul Marghiloman și-a început școala în România și a continuat-o la Paris. El a absolvit Colegiul Sfântul Sava din București, urmând apoi cursurile Facultății de Drept și ale Înaltei Școli de Științe Politice din Paris. Apoi, acesta și-a obținut și doctoratul în științe politice și juridice în anul 1878.

După ce s-a întors în țară, Alexandru Marghiloman a urmat o carieră în magistratură, fiind procuror începând cu Iunie 1879. În anul următor, la 4 Octombrie 1880, Marghiloman este numit judecător la Tribunalul Ilfov. După încă un an, la 16 Octombrie 1881, acesta demisionează din magistratură pentru a deveni avocat.

În politică, Marghiloman intră apropiindu-se de mișcarea junimistă, devenind în 1884 membru în Reprezentanța Națională din partea acesteia. La 6 Noiembrie este ales deputat în Colegiul 1 din Buzău. Din acel moment, datorită capacității acestuia de a organiza alegeri, dar și a faptului că era un excelent orator, Alexandru Marghiloman va fi pentru tot restul vieții o personalitate marcantă a politicii românești. Datorită acestor calități, el va face parte din toate guvernele conservator-junimiste. Acesta a ocupat rând pe rând fotoliul Ministerului de Justiție, Ministerului Lucrărilor Publice și Ministerului de Externe.

La data de 1 Mai 1891, Marghiloman este printre fondatorii Partidului Constituțional, partid care mai târziu, la 3 Aprilie 1907, va fuziona cu Partidul Conservator, unde Marghiloman este ales în Comitetul Executiv al noului partid.

În timpul guvernării conservatoare dintre 1910-1913, Marghiloman va ocupa funcția de Ministru de Interne și cea de Ministru al Finanțelor. 

În actul ministerial, acesta s-a remarcat prin mai multe decizii importante pe care le-a luat. Astfel, din funcția de Ministru al Justiției, Marghiloman asigură printr-o lege inamovibilitatea în magistratură, acesta fiind un pas important în crearea unei justiții cu adevărat independente. Acesteia i se adaugă legea organizării judiciare şi a organizării judecătoriilor de pace.

Nici mai târziu, din postura de Ministru al Finanțelor, Marghiloman nu a pierdut vremea, venind cu alte măsuri cu un impact major asupra economiei românești. Acesta s-a remarcat prin elaborarea unui important set de legi privind legea administrativă a falimentelor, adoptarea unui nou cod comercial pus în conformitate cu exigențele relațiilor externe ale României, precum și răscumpărarea căii ferate Lvov–Cernăuţi–Iaşi.

În anul 1914, deoarece Titu Maiorescu s-a retras din viața politică, Alexandru Marghiloman este ales ca președinte al Partidului Conservator. Dar peste doar un an, partidul se scindează, fiind împărțit între germanofili și atlantiști, cei din urmă formând un nou partid cu același nume, condus de rivalul lui Marghiloman, Nicolae Filipescu.

În preajma Primului Război Mondial, întreaga societate era împărțită între cele două mari alianțe: Puterile Centrale și Antanta. Alexandru Marghiloman era clar orientat spre Germania, susținând apropierea de Puterile Centrale. Motivul principal pentru care dorea acest lucru, era încercarea de a ține țara cât mai departe de influența Rusiei, pe care o privea ca o mare amenințare.

Astfel, la începutul Primului Război Mondial, Marghiloman a susținut în cadrul unui consiliu de coroană, că România ar trebui să rămână neutră pentru a evita ca Rusia să se apropie de gurile Dunării. Alte motive pentru a rămâne neutri erau faptul că o eventuală alianță cu Puterile Centrale ar fi însemnat renunțarea la ideea de românism din cadrul imperiului Austro-Ungar. În plus, economia și starea armatei nu erau foarte bune și nu puteau susține un război. Astfel, și datorită faptului că Imperiul Austro-Ungar era cel care declarase război Serbiei, România a ales să rămână neutră, așa cum ceruse și Marghiloman.

În 1916, în urma unui consiliu de coroană, România alege totuși să intre în război de partea Antantei, acțiune cu care germanofilul Alexandru Marghiloman nu a fost de acord. Acesta a spus: „Instalarea la Strâmtori a marelui nostru inamic este moartea economică a ţării. Cred că acesta este cel mai mare păcat ce un român poate comite împotriva viitorului ţării. O dată deciziunea luată, vom tăcea! Aceasta este tot ce putem face pentru a nu rupe unitatea naţională”.

Influența liderului liberal Ion I.C. Brătianu asupra regelui a dus însă la decizia României de a intra în război. Dar, din cauza mai multor factori, România avea să ajungă într-o situație foarte grea, pierzând bătălii importante și rămânând fără alatul de la răsărit. În aceste condiții, după ce Casa Regală și parlamentul se retrăseseră la Iași, Marghiloman este însărcinat de rege la 5 Martie 1918 să facă un guvern de sacrificiu care să semneze pacea separată cu germanii. Regele spera că acesta ar putea obține condiții mai bune din partea nemților deoarece a fost tot timpul consecvent în susținerea Germaniei.

Astfel, în timp ce la București se duceau tratative grele și dureroase pentru încheierea păcii, Basarabia avea să ofere României o speranță prin decizia Sfatului Țării de la 27 Martie de a se uni cu țara. Marghiloman a fost astfel, din fotoliul de președinte al Consiliului De Miniștrii, martor al începutului unificării românilor. „În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România” a spus acesta cu ocazia unificării Basarabiei cu țara.

Deși mulți l-au numit chiar trădător pentru că a semnat pacea separată cu Germania, aceștia nu țineau seama de adevărata poziție dificilă în care se regăsea statul român la avea vreme. Principalul aliat de pe front, Imperiul Țarist, se dezintegra din cauza comunismului care îi făcea pe soldații ruși să dezerteze și să nu mai vrea să lupte. Capitala țării, București, fusese de asemenea ocupată de către trupele Puterilor Centrale. În aceste condiții, Marghiloman a arătat mai degrabă tărie de caracter acceptând misiunea ingrată de a semna pacea cu învingătorii. Mai mult, mulți specialiști susțin că fără semnarea acestor acorduri, statul român ar fi încetat să mai existe.

Pe 24 Noiembrie 1918, datorită faptului că pe frontul de vest Puterile Centrale nu mai făceau față, România a decis din nou intrarea în război. Pentru aceasta, regele l-a demis pe Alexandru Marghiloman și a numit un cabinet de specialiști.

După terminarea războiului, rămas cu stigmatul de trădător, Marghiloman și partidul său nu au reușit să se reinventeze odată cu introducerea votului universal. Astfel că, la 1922, Partidul Conservator nu reușește să mai intre în parlament și dispare după moartea lui Marghiloman.

Acesta a dat, după război, o definiție a conservatorismului care este acceptată și azi: „Doctrina conservatoare este aceea care ține drept un adevăr istoric că programul real, durabil, nu se poate face prin salturi; că el nu poate fi decât rezultatul unei legături armonioase a trecutului cu prezentul”.

Alexandru Marghiloman la bătrânețe.

După moartea lui, averea sa a fost moștenită de soția acestuia, Maria Marghiloman, alte rude primind diferite venituri pe care acesta le hotărâse în testament. Din păcate, vila Albatros, unde Marghiloman investise foarte mult, avea să fie lăsată în paragină de moștenitorii acestuia. Abia după 1989, domeniile acestuia au fost renovate cu ajutorul fondurilor europene.



Categorii:Diverse, Istorie, Noutăți, Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: