Donald Trump la reuniunea conservatorilor din Budapesta: „Orban este un lider excelent, un adevărat gentleman”

Donald Trump a transmis un mesaj video în a doua zi a Conferinței de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) care se desfășoară la Budapesta. Acesta s-a referit la liderul de la Budapesta, despre care a spus că este un “lider excelent, un adevărat gentleman”.

„Conservatorii trebuie să rezolve o mulțime de probleme cu care se confruntă lumea, inclusiv Statele Unite ale Americii: gândirea socialistă şi chiar comunistă”, a transmis Trump.

„Lupta pe care o duceţi este o luptă adevărată şi toată lumea admiră felul în care vă descurcaţi. Probabil că ştiţi: noi suntem, cu toţii, foarte apropiaţi de premierul ungar Viktor Orbán. Este un lider excelent, un adevărat gentleman, iar recent a înregistrat o victorie electorală uriaşă. Pentru mine a fost o mare onoare că l-am putut sprijini în lupta electorală. Acest lucru poate părea un pic cam neobişnuit, întrucât de obicei urmăresc evenimentele din cele cincizeci de state ale SUA, însă de data aceasta am privit şi la depărtare mai mare. Am făcut asta pentru că Viktor Orbán este o persoană cu adevărat bună, care face o treabă grozavă pentru ţara lui”, a transmis Donald Trump.

Fostul președinte american i-a încurajat pe cei care gândesc intr-o manieră conservatoare și le-a promis participanților CPAC că în scurt timp se vor vedea și fizic.



Categorii:Externe, Noutăți

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: